17 apr. 2014

Beduinii de origine romana, in razboi cu parintele contra-terorismului egiptean. Miza: un monument UNESCO

cover beduini geabeli

Un monument UNESCO amenintat cu demolarea, beduini de origine romana, calugari care colaboreaza cu teroristii pentru a submina o tara. Suna ca scenariul unui film de aventuri de serie B, dar se intampla chiar in aceste zile in Egipt.

Exista povesti care dureaza chiar mai mult decat “Tanar si nelinistit”. Cea care urmeaza, de pilda, se intinde pe 1.500 de ani. Si incepe in zilele noastre, cand unui general egiptean in rezerva i s-a pus pata pe unul din putinele lacasuri crestine din tara sa.

Nu orice lacas: Manastirea Sfanta Ecaterina de la Muntele Sinai, una din cele mai vechi manastiri din lume, inclusa in lista UNESCO a patrimoniului cultural al umanitatii. Manastirea e loc de pelerinaj pentru crestini si adaposteste una dintre cele mai vechi biblioteci din lume, egalata doar de cea a Vaticanului, aici aflandu-se cateva dintre cele mai vechi manuscrise ale Bibliei.

Manastirea Sfanta Ecaterina

Monument UNESCO, amenintat cu demolarea

Generalul in rezerva Ahmed Ragai Attia crede insa ca manastirea e o amenintare la adresa sigurantei Egiptului. Conform ziarului egiptean Al-Ahram, el ii acuza pe cei 37 de calugari de la Sf. Ecaterina ca ar colabora cu spionajul israelian pentru a crea “un stat in stat” si ca si-ar fi facut o mica armata din beduinii din desertul Sinai, mai precis din tribul Geabel. Iar vorbele sale sunt ascultate de numerosi egipteni, dat fiind ca Attia e un erou pentru multi, dupa ce acum peste 35 de ani a creat prima forta contra-terorista din tara sa, “Unitatea 777”. De altfel, in august anul trecut autoritatile de la Cairo au ordonat inchiderea temporara a Manastirii Sf. Ecaterina din motive de siguranta, dupa ce 40 de biserici crestine au fost vandalizate in Egipt.

Nici generalul Attai nu s-a multumit doar cu declaratii. In ciuda protestelor lumii academice si comunitatii crestine din Egipt, Attia a obtinut peste 70 de decizii administrative pentru demolarea unor cladiri tinand de manastire, cladiri despre care sustine ca nu au valoare istorica. Iar pe baza acestor decizii generalul a cerut in justitie demolarea manastirii, despre care spune ca ar fi arborat steagul Greciei in loc de cel al Egiptului Hamas, mana in mana cu israelienii, calugarii si beduinii

Scenariul propus de generalul Attia e extrem de complicat, dar nu si total ridicol: parintele contra-terorismului egiptean spune ca peninsula Sinai e plina de islamisti Hamas, care incearca sa creeze instabilitate pentru a proclama independenta Sinaiului.

Islamistii din peninsula Sinai, atacati de elicoptere egiptene

Potrivit parintelui anti-terorismului egiptean, crestinii din zona, dar si israelienii, i-ar ajuta pe islamisti, deoarece toti au un interes in slabirea statului egiptean. Iar Manastirea Sfintei Ecaterina ar fi una din bazele de operatiuni ale acestor grupuri, calugarii de aici colaborand cu beduinii din tribul Geabel pentru a rupe Sinaiul de Egipt. “Beduinii au tradat Egiptul si ii apara pe ocupanti greci”, a declarat generalul.

Manastirea Sfanta Ecaterina

Si asa ajungem la Romania, fiindca tribul Geabel sustine nici mai mult nici mai putin decat ca s-ar trage din romani. O afirmatie care ar parea cel putin fantasmagorica daca nu ar fi sustinuta de un cronicar ce a trait cu peste un mileniu in urma. Eutychius, patriarh al Alexandriei, scria ca imparatul Justinian, cel care a poruncit constructia Manastirii Sf. Ecaterina in jurul anului 550, a trimis in Sinai si 100 de “vlahi” care sa-i apere si sa-i slujeasca pe calugari.

Beduinii de azi din Sinai ar putea fi deci urmasii acelor vlahi, niste veri de-ai nostri extrem de indepartati. Traditia protejarii calugarilor a supravietuit, de altfel, pana azi, cu toate ca intre timp beduinii au trecut la Islam. Conducatorul tribului a raspuns acuzatiilor generalului Attia spunand ca de peste 1.400 de ani geabelii apara manastirea si ca buna intelegere care domneste intre calugarii crestini si beduinii musulmani a facut din Sinai “un simbol al pacii”.

Peninsula Sinai

Paduchii care ne unesc

Beduinii insisi declara ca sunt romani. “Stramosii tribului se trag din vlahii de la Marea Neagra”, i-a povestit in 1978 seicul tribului Geabel arheologului de origine romana John Nandris. “Stramosii nostri vorbeau limba romanilor, erau romani din Bizant.” Traditiile tribului, transmise de veacuri din gura in gura, mai spun ca stramosii neamului Geabel erau crestini si ca multi dintre ei au murit in primii ani, ramanand in final doar 12 familii de “vlahi”. Astfel ca, de-a lungul timpului, si-au uitat limba natala, din care se pare ca au mai pastrat doar cateva cuvinte, ca “pedoci” – adica “paduchi”.

beduin geabeli

O alta dovada ca geabelii ar fi inruditi cu noi este ca de-a lungul celor aproape 1.500 de ani care au trecut de la zidirea Manastirii Sf. Ecaterina si pana azi, in peninsula Sinai sunt pomeniti in mai multe randuri “bessi”, un popor care traia la sud de Dunare, se tragea din traci si vorbea tot o limba romanica. Acesti “bessi”, potrivit cronicilor bisericesto. aveau mai multe manastiri in zona, ii ghidau pe cei care mergeau la pelerinaj la Manastirea Sf. Ecaterina si isi spuneau “romani”. Ghidarea pelerinilor e o alta ocupatie care s-a pastrat pana azi printre geabeli iar un reportaj Al Monitor scria ca inchiderea temporara a manastirii in 2013 i-a adus la sapa de lemn, relatia lor de “simbioza” cu calugarii fiind si una economica.

Beduinii, cei mai viteji si mai drepti dintre traci

Dat fiind ca geabelii nu mai vorbesc limba stramosilor, analiza ADN ar putea arata daca beduinii sunt sau nu rudele noastre. In anii ’70 s-a facut un studiu pe esantioane de sange prelevate de la membrii tribului, cercetatatorii ajungand la concluzia ca acestia sunt complet diferiti de alte populatii din regiune, traind izolati de acestea. O comparatie intre ADN-ul tribului Geabel si cel al romanilor nu a fost insa facuta niciodata, desi despre legatura intre cele doua neamuri se scrie inca din anii 1930, cand un roman, diplomatul Marcu Beza i-a intalnit pentru prima data pe beduinii geabel (foto jos).

beduin geabeli pozat de un roman

Profesorul Aurora Petan, fosta cercetatoare la Institutul de Lingvistica al Academiei Romane, sustine ca „este plauzibil ca legenda originii europene a geabelilor sa fie tesuta pe un sambure de adevar. O confirmare a acestei ipoteze ar putea rezulta dintr-o ancheta lingvistica serioasa, caci doar lingvistii mai pot aduce date noi, dar e la fel de posibil ca, in momentul de fata, geabelii sa fie complet arabizati. Pana la noi cercetari, ramane doar suspiciunea ca geabelii ar putea fi o comunitate de traci romanizati care a evoluat lingvistic departe de restul romanitatii, conservand, probabil, multe trasaturi interesante, pana au sfarsit prin a fi arabizati.”

Fie ca sunt sau nu verii nostri din desert, tribul Geabel e insa la ora actuala intr-un pericol real. Daca generalul Attia va reusi sa isi impuna punctul de vedere, atat beduinii geabeli, cat si Manastirea Sfintei Ecaterina risca sa dispara de pe fata pamantului.

Radu Pirca 

Sursa: 
http://stirileprotv.ro/special/parintele-anti-terorismului-egiptean-se-lupta-cu-beduini-de-origine-romana-miza-un-monument-unesco.html?utm_medium=display&utm_content=300x250&utm_campaign=special_beduini&utm_source=IBU+ProTv-sport

1 mar. 2014

Biblioteca Vaticanului confirma: dacii nu au fost romanizati niciodata, dacii erau de fapt stramosii romanilor condusi de Traian…


Ceea ce afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat AND-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul Daciei, că românii sunt urmaşii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot mai evident şi devine un curent istoriografic autentic.

Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai.

El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum! Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!!!

Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.

În general, istoricii români au mers pe pista falsă a cercetărilor făcute de Şcoala Ardeleană că dacii au fost exterminaţi de romani şi noi suntem latini puri. Sigur, în perioada interbelică, curentul acesta latinist, mai mult politic decât ştiinţific, a fost atenuat, sub influenţa lui BP Haşdeu, de istoricii Giurescu, Iorga sau PP Panaitescu, care au presărat şi elemente dacice de continuitate şi chiar o importantă influenţă slavă. A fost comod pentru istoricii români să susţină continuitatea latină şi originea romană a românilor din considerente politice, pentru a avea un loc important în Europa, iar românii ardeleni oprimaţi să aibă drepturi egale cu ungurii şi austriecii în Transilvania.

În anii 90, la facultatea de istorie a UBB am susţinut în scrieri şi seminarii elementul etnic major de origine dacică a românilor în dauna celui latin. Eu eram un adept al teoriilor lui Nicloae Densuşianu şi Vasile Pârvan şi chiar editasem celebra carte a lui Nicolae Miulescu, “Dacia – Ţara Zeilor”, ce susţinea originea dacă a românilor şi chiar că limba geto-dacilor era înrudită cu latina, astfel explicându-se de ce Traian vorbea, conform imaginilor de pe Columnă, cu dacii capturaţi fără translator.

Pentru susţinerea acestor teze am fost ostracizat la UBB. Era moda atunci ca noi românii să fim latini, slavi, mongoli, cumani sau avari, numai români NU. Bineînţeles, colegii mei, adepţii teoriei cumane, slave şi maghiare la baza originii poporului român erau repede răsplătiţi de Marga şi profesorii de la UBB cu burse în străinătate şi invitaţii la conferinţe naţionale şi internaţionale, pentru a se susţine tot felul de teze soroşiste.

De dragul adevărului istoric, chiar dacă am fost izolat în universitate, nu am renunţat la ideea că românii sunt urmaşii dacilor, ca trunchi etnic major. Pur şi simplu m-am bazat pe logica istorică simplă. Romanii au cucerit numai circa 28% din teritoriul Daciei.

Pe Traian nu l-a interesat decât un culoar de ocupaţie spre capitala Sarmisegetuza şi minele de sare şi aur de la Roşia Montana din Munţii Apuseni, ca să-şi umple tezaurul de la Roma. Dacia lui Burebista şi Decebal se întindea de la Tisa, Carpaţii Păduroşi în Slovacia, Bucovina de nord din Ucraina de azi, peste Nistru până la Bug.

În concluzie, romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei controlau Banatul, o parte din Oltenia, Munţii Orăştiei şi Munţii Apuseni. Dacii liberi au rămas în Partium, Maramureş, Tisa, Bucovina de Nord, Moldova până la Nistru -Bug şi Muntenia. Deci cea mai mare parte a teritoriului Daciei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.

Istoricul Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie razboaiele purtate de Daci si Romani – spunand despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) ca a fost un trac veritabil si ca razboaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi origine). Iar Traian, spunea inainte de a porni la lupta: “ma intorc in tara strabunilor mei“

Ocupaţia romană a durat din 105 până în 275 e.n., adică 170 de ani şi numai pe un teritoriu restrâns. În consecinţă cum puteau fi romanizaţi şi să-şi însuşească limba latină dacii, dacă numai o treime din teritoriul lor era ocupat de către romani.

Mai mult, ocupaţia romană a durat numai 170 de ani, cu mult mai puţin ca în Galia şi Britania, iar englezii nu vorbesc o limbă latină, iar galeza se mai vorbeşte popular până azi în unele regiuni ale Franţei rurale. Transilvania a fost ocupată de către austrieci de la 1700 la 1918, adică 218 ani şi românii ardeleni nu vorbesc germana nici acasă şi nici pe stradă, poate numai elevii de la un liceu de profil.

Basarabenii au fost ocupaţi 200 de ani de ruşi dar vorbesc limba română în familie. Deci ideea romanizării Daciei ocupată teritorial numai o treime de Roma cade şi din punct de vedere al simplei logici istorice.

Tot mai evident ies la lumină cercetări ştiinţifice legate de ADN, că românii sunt urmaşii dacilor. Nu va trece mult timp când curentul istoriografic al originii geto-dace a limbii şi poprului român se va impune, bineînţeles cu recunoaşterea unor influenţe istorice latine sau slave.

sursa foto:www,descopera.ro

http://manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/bibliotecile-vaticanului-confirma-dacii.html

Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai. El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum!

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea (foto), unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă:

“Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească.

Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”. Această declaraţie o puteţi vedea pe internet, la adresa www.youtube.com/watch, minutele 52.30 – 53.11.

Cu alte cuvinte, teoria conform căreia romanii au cucerit o parte din Dacia, iar dacii, inclusiv cei din teritoriile necucerite de Roma, şi-au abandonat limba strămoşilor lor şi au început să vorbească latina e falsă. Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori: vorbeau deja limba din care se născuse chiar latina. Din această perspectivă, românii apar drept unul şi acelaşi popor cu dacii, continuatorii direcţi şi legitimi ai acestora. Mai mult, ar rezulta că şi romanii ar fi fost neam tracic. Menţionăm că Miceal Ledwith este o personalitate irlandeză care nu are interese personale în România. De asemenea, reamintim că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”. În această ordine de idei, se pune întrebarea: ce ştiu cei de la Vatican despre noi, iar noi habar nu avem?

Genetic, nu ne-am schimbat de 5.000 de ani, suntem tot daci

Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.

Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoş (foto), specialist în genetică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă.

Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.

Mai mult:
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/omul-care-a-avut-acces-la-documente-secrete-din-biblioteca-vaticanului-limba-latina-se-trage-din-cea-romana-nu-invers-442319.html#ixzz2tVGXFJ7V

Sursa:
http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2014/02/19/biblioteca-vaticanului-confirma-dacii-nu-au-fost-romanizati-niciodata-dacii-erau-de-fapt-stramosii-romanilor-condusi-de-traian/

19 ian. 2014

Descoperire facuta de arhiologi in Egipt

In Sudul Egiptului, pe malurile fluviului Nil a fost descoperit unul dintre cele mai ciudate monumente ale lumii antice. Este vorba de un bloc masiv de piatra, in forma unui obelisc, sculptat cu o precizie incredibila, scrie mir.travel.

Acest monument nemaivazut nu a fost niciodata terminat. Are 42 de metri lungime si cantareste aproximativ 1200 de tone.

Obeliscul este facut din granit, unul dintre cele mai dure materiale pe care le putem gasi pe pamant.
In jurul acestui urias bloc de granit nu exista foarte mult spatiu, observatie care ridica numeroase semne de intrebare. Cum au reusit cei din lumea antica sa prelucreze un obiect atat de mare si dintr-un material atat de greu de slefuit?

Sursa:
http://turism.bzi.ro/arheologii-au-facut-o-descoperire-uriasa-in-egipt-19669?utm_source=Libertatea&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post

40 de filme romantice de vazut de Ziua Indragostitilor

Exista povesti de dragoste care nu mor niciodata. Procinema.ro a alcatuit o lista cu 40 de filme romantice pe care sa le vezi de Ziua Indragostitilor.

1. Don Juan de Marco (1994)
Regie: Jeremy Leven
Distributie: Johnny Depp, Marlon Brando, Faye Dunaway

Don Juan DeMarco e un un film plin de senzualitate, despre iubire, trauma si regasire. Marlon Brando in rolul unui psihiatru cu rolul de a-l vindeca pe  Don Juan - Johnny Depp de credinta ca este cel mai mare amant din toate timpurile. Ramane memorabila replica lui Johnny Depp: "There are only four questions of value in life, Don Octavio: What is sacred? Of what is the spirit made? What is worth living for, and what is worth dying for? The answer to each is the same: only love."


 

2. Sleepless in Seattle (1993)
Regie: Nora Ephron
Distributie: Tom Hanks, Meg Ryan

Cum ar fi daca cineva pe care nu ai cunoscut niciodata, nu ai vazut si nu ai intalnit niciodata este singura ta iubire? Sleepless in Seattle este un film doar pentru cei romantici.



3. Casablanca (1942)
Regie: Michael Curtiz
Distributie: Humphrey Bogart, Ingrid Bergman

Cunoscuta ca cea mai frumoasa poveste de dragoste din istoria cinematografiei, Casablanca este un film nemuritor, pe care oricine trebuie sa-l vada macar o data in viata, iar Humphrey Bogart si Ingrid Bergman au intrat pentru totdeauna in topul celor mai frumoase cupluri de pe ecrane.

 

4. Ghost (1990)
Regie:Jerry Zucker
Distributie: Patrick Swayze, Demi Moore, Whoopi Goldberg

Ce femeie nu a plans la Ghost, macar la secventa in care ea (Demi Moore) modeleaza lutul iar el (Patrick Swayze) o saruta pasional? Doi actori care se potrivesc perfect, emotie, pasiune sunt ingredientele cu care Ghost a devenit unul dintre cele mai populare filme de dragoste si a castigat 2 Oscaruri.

 

5. When Harry Met Sally (1989)
Regie: Rob Reiner
Distributie: Billy Crystal, Meg Ryan

O comedie aproape perfecta, When Harry Met Sally a devenit un film de dragoste clasic. Cine poate uita scena cu Meg Ryan din restaurant in care mima un orgasm sau replica "I'm having what she's having", care a fost inclusa de Institutul American de Film in topul celor mai amuzante replici din toate timpurile. Nora Ephron, femeia din spatele unor alte comedii clasice ca Sleepless in Seattle sau You've Got Mail, a primit o nominalizare pentru scenariu. Si azi, la 24 de ani de la premiera, When Harry Met Sally este una dintre cele mai iubite comedii romantice, dar si unul dintre cele mai influente filme in cultura populara americana. Scenarista inca mai primeste scrisori de la fani, care ii scriu cat de mult i-a ajutat filmul sa descopere dragostea in prietenie. When Harry Met Sally a fost un deschizator de drumuri pentru multe alte comedii, inspirate de filmul lui Rob Reiner.




6. Love Actually (2003)
Regie: Richard Curtis
Distributie: Colin Firth, Keira Knightley, Liam Neeson

10 povesti de dragoste intr-un singur film. Love Actually este considerata una dintre cele mai bune comedii romantice din ultimul deceniu, care a avut parte de o distributie pe cinste cu nume ca Colin Firth, Keira Knightley, Liam Neeson, Alan Rickman, Emma Thompson, Hugh Grant. Love Actually a cucerit fanii prin umorul si emotia cu care sunt tratate cele 10 povesti de dragoste.

 

7. The Notebook (2004)
Regie: Nick Cassavetes
Distributie: Ryan Gosling, Rachel McAdams

Ryan Gosling a facut toate femeile din America sa planga in The Notebook, un film care ne arata ca nimic nu se poate pune in calea unei iubiri nemuritoare. The Notebook a ajuns in 10 ani sa fie considerat un film clasic al povestilor romantice  Replica “It wasn’t over for me”/ “It’s still not over!” le-a facut pe multe tinere sa izbucneasca in plans la cinema.

 

8. A Walk to Remember (2002)
Regie: Adam Shankman
Distributie: Mandy Moore, Shane West

Tineti batista la indemana: A Walk to Remember este mama si tatal filmelor lacrimogene. El este un bad boy, ea e pe moarte, impreuna traiesc o poveste de dragoste imposibil de uitat.

 

9. Paris, je t’aime (2006)
Regie: Olivier Assayas, Frédéric Auburtin
Distributie: Juliette Binoche, Leonor Watling

Un oras, 10 milioane de inimi, o singura dragoste, un film. Paris, je t'aime este un film despre dragoste si viata in cel mai romantic oras din lume. Regizori ca fratii Coen, Alfonso Cuarón, Gus Van Sant, Wes Craven sunt doar cativa dintre cineastii care au regizat segmente cu scurte povesti de iubire.

 

10. Shakespeare in Love (1998)
Regie: John Madden
Distributie: Gwyneth Paltrow, Joseph Fiennes, Geoffrey Rush

Gwyneth Paltrow l-a avut la picioarele ei pe William Shakespeare (Joseph Fiennes) in Shakespeare in Love. Scenele in care cei doi isi declara dragostea au cucerit publicul feminin, iar filmul a intrat in topul celor mai frumoase povesti de iubire.


 

11. Notting Hill (1999)
Regie: Roger Michell
Distributie: Hugh Grant, Julia Roberts

Noting Hill este sinonim cu zambetul Juliei Roberts si carisma lui Hugh Grant. El detine o librarie, ea este un star de cinema. Filmul lui Roger Mitchell a devenit una dintre cele mai iubite comedii romantice, chiar daca iti imaginezi finalul de la inceput, nu iti poti lua ochii de la cei doi actori care reusesc sa fascineze publicul prin naturalete si carisma.

 

12. A Good Year (2006)
Regie: Ridley Scott
Distributie: Russell Crowe, Marion Cotillard

Russell Crowe si Marion Cotillard sunt progatonistii unei povesti de dragoste pline de umor, dar si invaturi, in filmul regizat Ridley Scott. Povestea e simpla, un broker britanic arogant primeste mostenire un castel in Franta, unde si-a petrecut copilaria. Intors la locul care i-a fermecat tineretea, acesta descopera ca viata este frumoasa si in afara agitatiei de la Bursa, dar si dragostea perfecta, intruchipata de superba frantuzoaica Marion Cotillard.


 

13. Bridget Jones’s Diary (2001)
Regie: Sharon Maguire
Distributie: Renée Zellweger, Colin Firth, Hugh Grant

Inca nu s-a demonstrat stiintific de ce absolut toate femeile din lume sunt indragostite de Mr. Darcy - personajul lui Jane Austen. Cert este ca e in centrul fanteziilor feminine,  nu conteaza daca esti Bridget Jones sau nu. Povestea unei britanice, departe de a fi perfecta,  care isi propune sa-si corecteze defectele si sa-si gaseasca iubirea le-a facut sa viseze pe multe femei.

 

14. 10 Things I Hate About You (1999)
Regie: Gil Junger
Distributie: Heath Ledger, Julia Stiles, Joseph Gordon-Levitt

Este un film despre prima iubire si dragostea de liceu inspirat de piesa lui Shakespeare "Imblanzirea Scorpiei". Atractia dintre Heath Ledger si Julia Stiles face ca povestea sa va cucereasca desi subiectul nu e tocmai roiginal.

 

15. Stardust (2007)
Regie: Matthew Vaughn
Distributie: Charlie Cox, Claire Danes, Sienna Miller

Te poti indragosti de o stea...la propriu? Matthew Vaughn a creat un univers fascinant, populat de vrajitoare, stele, printi si foarte mult umor, inspirat de romanul lui Neil Gaiman. Comedia romantica, in care un tanar sarac se indragosteste de o stea cazuta pe Pamant, jucata de Claire Danes, este ca un basm, din care nu lipseste foarte mult umor.

 

16. You've Got Mail (1998)
Regie: Nora Ephron
Distributie: Tom Hanks, Meg Ryan, Greg Kinnear

O alta comedie romantica devenita clasica ii are in centru tot pe Meg Ryan si Tom Hanks. El detine o librarie, ea este femeia de care el se indragosteste online, dupa un schimb de mailuri. Insa, in curand aceasta va afla ca el este omul care incearca sa ii inchida micul butic, fara ca cei doi sa stie cine sunt de fapt. Necunoscutul pe langa care treci pe strada poate fi dragostea vietii tale pare sa fie mesajul acestui film,  care le-a ajuns pentru totdeauna la inima fanilor.

 

17 Pretty Woman (1990)
Regie: Garry Marshall
Distributie: Richard Gere, Julia Roberts

Un basm modern sau un vis de Cenusareasa. Edward Lewis, un barbat bogat care nu-si mai poate dori nimic in viata, intalneste intamplator o prostituata, de care se indragosteste. Povestea de dragoste de pe marile ecrane dintre Richard Gere si Julia Roberts le-a facut pe multe femei sa suspine si sa dea orice sa fie in locul Juliei Roberts.

 

18. Annie Hall (1997)
Regie: Woody Allen
Distributie: Woody Allen, Diane Keaton

Annie Hall este filmul despre care criticii spun ca ramane capodopera lui Woody Allen. Dupa ce se desparte de iubita sa, Annie Hall, nevroticul actor new-yorkez Alvy Singer rememoreaza toate momentele agitate care au existat intre ei, sperand ca asa va descoperi motivul pentru care s-au despartit. In 1978, Annie Hall lua 4 Oscaruri, inclusiv pentru regie si cel mai bun film, iar de atunci a ramas una dintre cele mai bune comedii romantice facute vreodata.

 

19. Eternal Sunshine of The Spotless Mind (2004)
Regie: Michel Gondry
Distributie: Jim Carrey, Kate Winslet

Poti sa stergi din minte  amintirile despre o persoana, dar poti sa stergi amintirea ei din suflet? Eternal Sunshine of the Spotless Mind este fimul care defineste iubirea prin prisma a doi oameni care esueaza in relatie. El decide sa-si stearga toate amintirile cu fosta iubita, printr-o procedura abia descoperita, insa indata ce incepe procesul, acesta retraieste emotiile iubirii.

 

20. The Graduate (1967)
Regie: Mike Nichols
Distributie: Dustin Hoffman, Anne Bancroft, Katharine Ross

Filmul cu Dustin Hoffman este povestea lui Benjamin Braddock, un tanar abia iesit de pe bancile colegiului, care habar n-are ce sa faca cu viata lui. Insa, lucurile se schimba atunci cand  incepe o aventura cu sotia sefului tatalui sau, Mrs. Robinson. Naiv si credul, acesta se indragosteste nebun de ea, insa va descoperi ca femeia l-a folosit, fara sa aiba nici un sentiment fata de el. Asa ca Benjamin incepe o noua poveste de iubire cu fiica acestiea, Elaine. Un triunghi amoros, o poveste despre viata, maturizare, iubire si dezamagire, The Graduate este considerat un film exceptional, inclus pe lista filmelor care definesc America de catre Registrul National al Filmelor din SUA.

 

21. Notorious (1946)
Regie:Alfred Hitchcock
Distributie: Cary Grant, Ingrid Bergman

Filmul lui Alfred Hitchcok a devenit un clasic, iar Cary Grant si Ingrid Bergman au adus pe marile ecrane o poveste de iubire cu totul speciala, care ia nastere in timpul unei misiuni de spionaj.

 

22. Groundhog Day (1993)
Regie: Harold Ramis
Distributie: Bill Murray, Andie MacDowell

Bill Murray traieste cea mai proasta zi din viata lui mereu si mereu si mereu si mereu. Dar in aceeasi zi proasta descopera si dragostea. Un barbat arogant este pedepsit de Dumnezeu si trebuie sa retraiasca aceeasi zi la infinit pana cand ajunge sa mediteze asupra propriilor greseli. Groundhog Day este considerat printre cele mai bune comedii romantice facute vreodata.

 

23. Gone With the Wind (1939)
Regie: Victor Fleming
Distributie: Clark Gable, Vivien Leigh

Clark Gable si Vivien Leigh sunt protagonsitii unei povesti de dragoste eterne. Momentul in care Rhett o saruta pe Scarlett cu o intreaga Atlanta arzand in spatele lor a ramas poate cea mai iconica scena din cinematografie. Ea il plesneste pentru "aroganta", el ii raspunde sec la finalul filmului: "Frankly, my dear, I don't give a damn". Replica a fost votata de Insitutul American de Film drept cea mai memorabila replica din istoria filmului.

 

24. Before Sunrise/ Before Sunset (1995/2004)
Regie: Richard Linklater
Distributie: Ethan Hawke, Julie Delpy

O calatorie cu trenul Budapesta – Viena iti poate schimba viata si iti poate aduce in fata ochilor dragostea vietii tale.  Before Sunrise spunea povestea idilei unei studente frantuzoaice, aflata in ultimul an, Celine, interpretata de Julie Deply, care intalneste un baiat american pe nume Jesse (Ethan Hawke) in trenul Budapesta – Viena. Aceasta ar putea fi singura lor noapte de dragoste. A doua parte, Before Sunse, prezinta reunirea celor doi dupa noua ani in Paris cand Jesse, acum insurat si cu un copil isi lanseaza noua sa carte. Fanii inraiti ai filmului l-au numit o Casablanca pentru noua generatie.

 

25. Slumdog Millionaire (2008)
Regie: Danny Boyle, Loveleen Tandan
Distributie:Dev Patel, Freida Pinto

Slumdog Millionaire  a impresionat prin povestea originala: un tanar indian decide sa participe la un concurs de tip "Vrei sa fii miliardar", fiecare capitol din viata putand oferi raspunsul la o intrebare din concurs, insa acesta pare ca se afla in emisiune mai degraba pentru regasirea unei dragoste pierdute decat pentru suma de bani.

 

26. A Roman Holiday  (1953)
Regie: William Wyler
Distributie: Gregory Peck, Audrey Hepburn

Cine poate juca mai bine ca Audrey Hepburn un rol de printesa moderna care se razvrateste impotriva tuturor? Vacanta la Roma nominalizat la zece Premii Oscar, i-a adus lui Audrey Hepburn premiul Oscar si a devenit un film clasic. Dornica sa fie libera, printesa isi ascunde indentitate dupa ce il cunoaste pe Gregory Peck, un ziarist american, sarmant si intelient. Insa, acesta planuieste sa puna mana pe un articol in exclusivitate si se preface ca nu ii cunoaste adevarata identitate. Planul lui este dat peste cap, atunci cand cei doi se indragostesc.

 

27.Silver Lingins Playbook (2012)
Regie: David O. Russell
Distributie: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence

Doi actori nebuni, nebuni si nebuni de buni, Jennifer Lawrence si Bradley Cooper au cucerit pe toata lumea cu interpretarile lor naturale, fragile si pe alocuri amuzante in Silver Linings Playbook, in care  Bradley Cooper este Pat Solitano, un barbat care a piedut totul, dupa ce si-a prins sotia inselandu-l cu un alt barbat iar Jennifer Lawrence este Tiffany o frumoasa vecina, care are probleme mintale, dupa ce a ramas vaduva de tanara. Mai poti gasi fericirea dupa ce ai pierdut-o? Silver Lingins Playbook ne invata ca da, atat timp cat esti dispus sa o cauti si sa renunti la trecut pentru un nou inceput.



28. Crazy, Stupid.Love. (2011)
Regie: Glenn Ficarra, John Requa
Distributie: Steve Carell, Ryan Gosling, Emma Stone

Femeile au uitat sa respire in scenele in care Ryan Gosling isi arata abdomenul perfect. "Seriously, it's like you're photoshoped" este replica amuzanta pe care o spune Emma Stone  cand Ryan Golsing isi da jos tricoul. Crazy, Stupid. Love. a cucerit pe toata lumea cu umorul si scenele nebune si este considerata una dintre cele mai bune comedii lansate in ultimii ani.

 

29. Meet Joe Black (1998)
Regie: Martin Brest
Distributie: Brad Pitt, Anthony Hopkins, Claire Forlani

Nu e usor sa te indragostesti de …MAORTE! Si daca mai are si infatisarea lui Brad Pitt, e aproape imposibil sa n-o faci. Claire Forlani si frumuselul Hollywood-ului, Brad Pitt au creat o poveste pasionala si neobisnuita in Meet Joe Black, in care el este Moartea, iar ea o femeie care nu se poate impotrivi dragostei pe care o simte fata de omul cu coasa.



30. Dirty Dancing (1987)
Regie: Emile Ardolino 
Distributie: Patrick Swayze, Jennifer Grey

Milioane de femei s-au indragostit de Patrick Swayze in Dirty Dancing. Povestea de dragoste dintre “Baby” Houseman (Jennifer Grey) o adolescenta de 17 ani si instructorul de dans, Johnny Castle (Patrick Swayze) a luat Oscarul in 1987 si l-a transformat pe Swayze intr-un sex-simbol.



31. The Artist (2011)
Regie:Michel Hazanavicius
Distributie: Jean Dujardin, Bérénice Bejo

The Artist, filmul alb negru si mut care a cucerit Oscarurile in 2012, este o poveste de dragoste intre doua staruri de cinema, din perioada anilor '20. Cele doua personaje principale, George Valentin (Jean Dujardin) si Peppy Miller (Berenice Bejo) se intalnesc in doua momente diferite ale vietii lor: in timp ce cariera tinerei Peppy se afla in ascensiune, o data cu aparitia sunetului in filme, starul de film mut George Valentin se indeparteaza tot mai mult de culmile gloriei, iar cariera sa se naruie. Incapabil sa inteleaga rostul sunetului in film si convins ca poate reusi in continuare sa cucereasca publicul, George incearca din rasputeri sa isi revitalizeze cariera, insa acesta ajunge in pragul falimentului si complet deziluzionat de lumea filmului.



32 .Breakfast at Tiffany's (1961)
Regie: Blake Edwards
Distributie: Audrey Hepburn, George Peppard

Audrey Hepburn, little black dress, tigareta lunga si dragostea pentru Tiffany sunt doar cateva elemente prin care Breakfast At Tiffany's a devenit un film memorabil. Povestea este simpla: ea (o libertina si o calatoare de profesie) il place pe el, un vecin abia mutat in cladire, dar poate renunta la viata sa pentru a iubi?



33. The Princess Bride (1987)
Regie: Rob Reiner
Distributie: Cary Elwes, Mandy Patinkin, Robin Wright

The Princess Bride este un basm, o poveste de dragoste plasata intr-un univers populat de giganti, un print malefic, o printesa frumoasa. Cand afla ca nepotul sau este bolnav, un bunic grijuliu  crede ca il poate vindeca citindu-i povesti dintr-o carte care a fost transmisa din generatie in generatie pana la el. Ajuns in ultimul tinut legendar imaginar, micutul este contemporan cu eroi de poveste, uriasi si printese.
 


34. Amelie (2001)
Regie:Jean-Pierre Jeunet
Distributie: Audrey Tautou, Mathieu Kassovitz

Declarat in 2008 de catre revista The American Cinematographer drept cel mai bine realizat film al deceniului, Amelie este un film cu totul deosebit despre o tanara din Paris, cu propriul simt al justitei, care alege sa ii ajute pe ceilalti din jurul ei, iar in acest timp descopera si semnificatia iubirii. Amelie este unul dintre cele mai frumoase filme cu si despre dragoste.



35. Four Weddings and a Funeral (1994)
Regie: Mike Newell
Distributie: Hugh Grant, Andie MacDowell

Cine n-a vazut macar o data-n viata Four Weddings and a Funeral, comedia cu Hugh Grant si Andie MacDowell? In timpul unor 5 evenimente sociale diferite, un burlac incearca sa isi dea seama daca este indragostit si cum ii afecteaza viata aceste sentimente. O comedie clasica, Four Weddings and a Funeral, a obtinut 2 nominalizari la Oscar in 1995, inclusiv pentru cel mai bun film.



36. Vicky Cristina Barcelona (2008)
Regie: Woody Allen
Distributie: Rebecca Hall, Scarlett Johansson, Javier Bardem

Cand Javier Bardem iti face o propunere de-a fugi cu in el cu lume, mai stai pe ganduri? Chiar daca aventura este in trei, alaturi de buna ta prietena. Comedia regizata de Woody Allen, le aduce pe Scarlett Johannson si Rebecca Hall in rolurile a doua prietene, care aflate in vacanta, se indragostesc amandoua de acelasi barbat, un pictor fermecator, jucat de Javier Bardem. Insa, cele doua nu stiu ca fosta lui sotie, Penelope Cruz, care are un temperament vulcanic, il doreste inapoi.



37. The English Patient (1996)
Regie: Anthony Minghella
Distributie: Ralph Fiennes, Juliette Binoche, Willem Dafoe

Cea mai mare poveste de dragoste de pe marile ecrane? Probabil! The English Patient este povestea contelui Almasy, care lucreaza pentru Societatea Regala de Geografie a Marii Britanii. In timp ce lumea se confrunta cu izbucnirea Celui De Al Doilea Razboi Mondial, el intra in propria lupta a dragostei, tradarii si politicii. Filmul aduce trei ore de razboi, povesti ciudate, desert, iubiri inselatoare si actori tineri.



38. An Affair to Remember (1957)
Regie: Leo McCarey
Distributie: Cary Grant, Deborah Kerr, Richard Denning

Doi actori grandiosi ai Hollywood-ului de alta data Cary Grant si Deborah Kerr gasesc o iubire mai mare ca viata si apoi o pierd. Sau nu?

 

39. Pride and Prejudice  (2005)
Regie: Joe Wright
Distributie: Keira Knightley, Matthew Macfadyen

Fie e ca varianta ecranizata de BBC cu Colin Firth, fie ca e viziunea lui Joe Wright cu  Keira Knightley si Matthew Macfadyen, Pride & Prejudice este eterna poveste de dragoste de care nicio femeie nu se poate satura.  Elizabeth Bennet si Mr. Darcy; ea – o tanara plina de prejudecati dintr-o familie nu foarte instarita, el – un barbat cu un venit foarte mare si, desigur, plin de mandrie este poate cel mai cunoscut si iubit cuplu din literatura engleza.

 

40. Love Story (1970)
Regie: Arthur Hiller
Distributie:Ali MacGraw, Ryan O'Neal

Love Story este una dintre cele mai tragice povesti de iubire, care a frant inimile a milioane de tinere. Love Story a fost sursa de inspiratie pentru multe filme de dragoste aparute ulterior. Insa nimic nu se compara cu autenticul “Love Story” in care doi studenti se indragostesc in ciuda vietilor lor diferite. Inving barierele sociale si alte impedimente si chiar crezi ca iubirea invinge totul… insa nu intotdeauna.


Sursa:
http://procinema.ro/stiri/40-de-filme-romatince-cele-mai-frumoase-povesti-de-iubire-de-vazut-de-ziua-indragostitilor.html