Jane Austen s-a născut pe 16 decembrie 1775 în satul Steventon din Anglia, fiind a șaptea din cei opt copii ai familiei William George și Casandra Austen, care făcea parte din mica nobilime britanică. Tatăl și frații ei mai mare s-au ocupat de educația copilei în primii ani ai vieții, ei fiind cei care au îndemnat-o să citească, apoi fetița a urmat școala de pe lângă Mănăstirea din Reading timp de-un an și jumătate. Înainte de a împlini unsprezece ani, a început să scrie ceea ce tatăl ei va numi „povestiri într-un stil cu totul nou” mai mult pentru amuzamentul familiilor, când avea 18 ani a început să lucreze la primul ei roman, „Elinor și Marianne”.
În timpul vacanței de Crăciun din anul 1795, Jane la întâlnire pe Tom Lefroy, nepotul unor vecini, la Hampshire, după câteva câteva acestea a plecat la Londra pentru a studia dreptul și se pare că cei doi s-au revăzut din nou în august. Unica soră a lui Jane, Casandra, va arde mai târziu multe dintre scrisorile scriitoare și nu a mai rămas nicio mărturie despre eventualul schimb epistolar dintre ea și Tom Lefry care ar fi avut loc între septembrie 1796 și octombrie 1798. În orice, relația epistolară. și cea sentimentală sa încheiat pentru că amândoi au realizat că nu aveau resurse financiare pentru a-și întemeia o familie.
După ce sa întors de la Londra, Jane a scris „Mândrie și Prejudecată”, apoi a rescris „Elinor și Marianne” căreia ia dat titlul „Rațiune și Simțire” și, în final, romanul „Mânăstirea Northanger”, pe care la terminat în 1799, apoi nu a mai scris nicimic timp de peste zece ani. E posibil ca motivul pentru care a încetat să mai scrie a fost dragostea neîmplinită sau decizia familiilor sale de a pleca din Steventon, orașul ei natal.
În 1801, când tatăl său sa pensionat, toți s-au mutat în localitatea Bath, un loc pe care Jane îl ura. În decembrie 1802 un tânăr bogat a cerut-o de soție, ea a acceptat, dar a doua zi și-a retras consimțământul.
Câteva luni mai târziu scriitoarea va vinde manuscrisul romanului “Mănăstirea Northanger” unui editor pentru 10 lire, dar cartea nu va fi publicată. Manuscrisul a rămas la tipograf, iar Jane Austen va fi nevoită să răscumpere drepturile de autor ale acestei în 1816.
Tatăl scriitoarei a murit în 1805, iar anul următor Jane, împreuna cu mama și sora sa, s-au mutat în Southampton, unde au rămas în vara anului 1809. Cele trei s-au stabilit apoi în satul Hampshire unde, în sfârșit, Jane Austen se va dedica liniștită carierei de romancieră.
Conform unui biograf, informații despre viața lui Jane Austen sunt „extrem de rare”, pentru că doar o mică parte dintre scrisorile personale și de familie s-au păstrat, aproximativ 160 dintre cele 3000 mai există astăzi. Cea care sa ocupat de arderea lor a fost Cassandra, sora ei, care a murit și ea tot necăsătorită și căreia îi erau adresate cele mai multe dintre mesaje, altele fiind distruse de către moștenitorii amiralului Francis Austen, fratele lui Jane.
Suportul permanent al familiei sale a fost esențial în cariera lui Jane ca scriitoare profesionistă.
Din 1811 până în 1815, după apariția romanelor „Rațiune și Simțire”, „Mândrie și Prejudecată”, „Parcul Mansfield” și „Emma”, cărțile ei au început să fie din ce în ce mai căutate. Celelalte două romane ale scriitoarei, „Mănăstirea Northanger” și „Persuasiune”, au fost publicate după moartea ei, în 1817.
Jane începuse să se simtă rău la începutul anului 1816, dar a ignorat semnele unei eventuale boli. La mijlocul acelui an a observat că starea ei e din ce în ce mai gravă, avea perioade în care se simțea foarte rău și perioade în care era ceva mai bine. Medicul britanic Zachary Cope a avansat în 1964 drept posibilă cauza a morții boala Addison, deși au existat alte surse care au sugerat că scriitoarea suferea de limfom Hodgkin. Jane a continuat să lucreze în ciuda bolii, dar de la mijlocul lunii martie 1817 nu a mai putut să scrie, probabil din cauza cauzelor care se accentuează.
Scriitoarea nu a dat mare importanță durerilor pentru că ea credea că are probleme biliare și reumatism, dar, pe măsură ce afecțiunea progresa, nu a mai putut merge, era lipsită de energie, iar mijlocul lunii aprilie a rămas la pat. În luna mai, frații ei, Cassandra și Henry, au adus-o în orașul Winchester pentru a urma un tratament, dar deja suferea de dureri îndeplinite și spunea frecvent că dorește să moară. Scriitoarea a încetat din viață în Winchester, pe 18 iulie 1817, la doar 41 de ani, iar Henry, prin relațiile sale, aranjat să fie îngropată în culoarul de nord al naosului din Catedrala Winchester.
Prima adaptare cinematografică după o carte a lui Jane Austen a fost producția MGM din 1940 „Pride and Prejudice”, cu Laurence Olivier și Greer Garson în rolurile principale, iar de atunci până astăzi au fost realizate multe dramatizări cinematografice și de televiziune după cărțile lui Jane. Austen, care a devenit una dintre cele mai cunoscute scriitoare ale erei pre-victoriene.
Adaptare dupa
https://dosaresecrete.ro/jane-austen-destinul-trist-al-autoarei-romanului-mandrie-si-prejudecata/
Comentarii