Prezentare
Medicul Emil Codrescu ține un jurnal intim în care descrie o perioadă din tinerețea sa, când este vizitat de domnul și doamna M, părinții Adelei, o tânără pe care el începe să o simpatizeze.
Ulterior, drumurile vieții celor doi se distanțează, Emil pleacă în străinătate unde se realizează profesional. Adela se mărită, dar la numai 20 de ani divorțează. Cei doi mențin o lungă corespondență, ca apoi să se reîntâlnească constatând cu surprindere cât de mult au evoluat amândoi.
Câteva cuvinte
În 1933 apar cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română, „Adela” de G. Ibrăileanu, „Creanga de aur” de Mihail Sadoveanu, „Patul lui Procust” de Camil Petrescu și „Maitreyi” de Mircea Eliade. Întâmplător sau nu, toate sunt istorii ale unor iubiri dramatice, situate într-un cadru care le potențează, de regulă, caracterul excepțional – Bălțăteștii Neamțului la sfârșit de secol XIX, care luminează crepuscular patriarhala lume moldovenească, Bizanțul și Dacia mitică sadoveniene, capitala interbelică a mondenilor și a mizeriei proletarului intelectual, la Camil Petrescu, India tinereții lui Eliade.
Subintitulat „Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu (iulie-august 189…)”, romanul lui G. Ibrăileanu este, cel puțin într-o privință, singular: întreaga tensiune epică se sprijină pe ambiguitatea unei relații sentimentale. Cu alte cuvinte, textul nu mizează deloc pe suspansul epic, nu se întâmplă nimic dincolo de așteptarea unei clarificări care nu mai vine. Regăsind-o pe Adela, prietenă foarte apropiată, într-o vacanță estivală, bărbatul de patruzeci de ani se îndrăgostește, dar face tot posibilul să evite mărturisirea. În ultima seară petrecută împreună, la întrebarea femeii în legătură cu natura sentimentului pentru ea, Emil Codrescu îi răspunde: „o nesfârșită prietenie pasionată”. Cuvintele lui sunt, însă, contrazise imediat după aceea de gestul erotic al sărutării mâinii:
„Și-a trecut numai mâna pe ochi și pe frunte. Îi simțeam respirația aproape, parfumul fierbinte al ființei ei. Stătea nemișcată, înaltă, ea toată, cu toată prezența ei, cu teribila ei prezență. Îi simțeam căldura trupului întreg, de la distanță. I-am luat o mână, i-am scos mănușa, dezbumbând-o inexpert. Aveam sentimentul că o dezbrac puțin. I-am sărutat mâna multă vreme, când pe o parte, când pe alta, apoi, cu o senzație și mai otrăvitoare între încheieturile degetelor și, dându-i în sus mâneca îngustă a pardesiului, i-am sărutat brațul de la încheietura mâinii până la stofa răsfrântă. Brațul avea miros de ambră. Ea tăcea, cu fața întoarsă acum. O rugam să meargă în casă, să nu răcească, dar îi țineam mereu mâna, în care nu simțeam nicio intenție de împotrivire sau impaciență și pe care o sărutam mereu, în toate felurile”.
Romanul Adela este singura operă de ficțiune pe care a scris-o criticul român, dar care i-a adus, în acel an, Primul National pentru Proza. Esenta romanului o reprezinta analiza facută de barbatul de patruzeci de ani, o introspectie psihologică ce provine din sufletul adolescentului perpetuu și animată de spiritul intelectualului delicat, care nu crede in posibilitatea unei iubiri sincere din partea unei femei cu douazeci de ani mai tânără decat el.
E un roman tipic "de sfârșit de secol". Este vorba despre dragostea doctorului Emil Codrescu, pentru Adela, o femeie cu douazeci de ani mai tânără, măritată și divorțată. Cu toate ca Adela manifestă pentru Emil simpatie, acesta delicat și fin, nu crede in posibilitatea unei uniuni. Emil Codrescu e din familia așa-numiților "oameni de prisos". Avem de-a face cu exemplare dotate cu mari calităti, dar care, apăsate de condiții vitrege, practică o filozofie biologică deprimantă, fixând o limită arbitrară vieții, in neconcordanta cu vitalitatea rasei umane, acolo unde raporturile umane s-au ameliorat.
Evident că este vorba de o pasiune împărtășită, pe care cititorul o intuiește din capul locului, adică de la primele pagini ale textului. Cu toate acestea, narațiunea poate fi la fel de captivantă ca un roman polițist, dar în ordinea unei detectivistici mai dificile, mai nesigure, aceea a motivațiilor psihologice. O bună parte din jurnal oferă piste variate realizate din teama de o legătură aproape neverosimil de fericită, una a afinităților profunde.
Roman autobiografic, eroul este un alter ego al scriitorului; poveste nefericită de dragoste care ascunde un complex oedipian, alimentat de moartea timpurie a mamei, de afecțiunea puternică pentru copilul care a fost cândva Adela și de ipostaza mentorului („mon cher maître”) din adolescența femeii.
Emil Codrescu nu-și poate imagina femeia iubită îmbătrânind senin, păstrând lumina frumuseții de altădată. Portretul doamnei M., mama Adelei, doar cu zece ani mai în vârstă ca el, dezvăluie un refuz categoric al degradării fizice inevitabile. Cu atât mai mult cu cât, în adolescență, a fost una din iubirile lui fantasmatice de o vacanță. Concluzia privitorului care constată ravagiile timpului pe chipul plin de farmec, seducător cândva, nu cu foarte multă vreme în urmă, este crudă: „Un memento sinistru: Adela peste treizeci de ani…”.
Latentă parcă dintotdeauna, pasiunea pentru Adela se încheagă impetuos în atmosfera de vacanță de la Bălțătești, când curgerea orelor e mai puțin presantă, iar contactul cu o lume cunoscută, la nivelul unei sociabilități odihnitoare, poate crea măcar din când în când impresia unei așezări durabile a lucrurilor. Dragostea se consumă în lungi plimbări cu trăsura sau pe jos, în tabietul prânzului sau al cinei, ascultând-o cântând la pian, sau de-a lungul unor ore de lectură, în care își caută propria poveste. În tăcere și-n cuvinte tandru-ironice, cum se cuvine între oameni civilizați, străini de melodramă, de kitschul sentimental, exprimat zgomotos, indiferent de epocă.
Și mai fermecătoare pare Adela în mijlocul naturii. În excursia la Poiana Țigăncii din preajma Văratecului, găsește un loc cu bănci și o masă pe care-l decretează „salon”, adică loc de stat mult în tăcere, ascultând și cercetând tot ce-i aproape sau departe:
„Proiectată pe zidul întunecat al bradului, cu rochia trandafirie, cu fața înviorată de mers și de plăcere sub broboada albastră, cu zâmbetul ei roș și luminând din azurul ochilor, îmi părea, până la halucinație, o floare mare, una din acele flori tropicale care atrag irezistibil, amețesc și omoară”.
În opera lui Ibrăileanu, experiența sentimentală scapă de presiunea socialului, tiranică în celelalte trei texte amintite la început. Bogați și cultivați, liberi, fără ostentație, de prejudecățile unui mediu conservator, protagoniștii se confruntă, însă, cu alte limite, nu mai puțin tiranice, dar suspendate temporar, într-o vacanță. Numai în acest interval tensiunile de orice fel se estompează. Ispita cărnii poate sta alături de contemplarea estetică a trupului statuar, la fel cum broboada țărănească și rochia groasă din postav pot înlocui, în zilele friguroase, veșmintele albe din batist, umbreluța trandafirie sau voalul roz. Fragilă și puternică, simplă și sofisticată, supusă și liberă, spectaculoasă în adecvarea la orice realitate, așa apare în ochii îndrăgostitului femeia iubită. Nicio notă din muzica Adelei nu sună fals.
Astfel, în ciuda aparentelor, Emil Copdrescu nu e un erou exceptional, nu se deosebeste de confratii sai de epocă, Vasile Dan, din romanul lui Vlahuta, Dinu Milian, din romanul lui N. Petrascu, intelectuali atinsi de esec. Din punct de vedere moral, el are totusi o conceptie superioara, intelegand dragostea ca idee. Sub raport artistic, romanul de analiza al lui Ibraileanu e o capodopera.
Ecranizări
Articol principal: Adela (film din 1985).
Un film, vag bazat pe această carte, a avut premiera la 4
februarie 1985 în regia lui Mircea
Veroiu.
Comentarii