A avut o infinită rușine de comportamentul ei. Nu se putea gândi la Darcy sau Wickham fără să-și dea seama de propria ei orbire, prejudecăți, nedreptate și prostie.
Ce rușine mi-a fost! - a exclamat ea. „Eu, care eram atât de mândră de percepția mea!” Eu, care mi-am prețuit atât de mult mintea! Așa de desrâzând de bunăvoința surorii mele și hrănindu-i vanitatea cu o asemenea ostilitate fără scop sau nejustificat! Cât de umilitoare este această descoperire! Și cât de drept sunt umilită! „Chiar dacă m-aș îndrăgosti, n-aș fi atât de oarbă nici atunci. Dar vanitatea, nu dragostea, mi-a răpit bunul simț! - Măgulită la prima cunoștință de preferința unei persoane și jignită de neglijarea alteia, m-am ghidat de prejudecăți și ignoranță și am alungat argumente rezonabile de la mine, de îndată ce chestiunea a vizat pe vreuna dintre ele! - Atunci am avut ocazia să-mi dau seama!
Jane Austen „Mândrie și prejudecată”
Comentarii