Despre traducerea șaradei din romanul „Emma” de Jane Austen

Despre traducerea șaradei din romanul lui Jane Austen - „Emma” 

Este vorba despre traducerea unei șarade pe care o trimite un tânăr încât fata ghicească despre sentimentele lui. Textul romanului conține o șaradă în formă poetică, care este un element important de formare a intrigii. Aici avem de-a face cu un text poetic, adică cu unul dintre genurile greu de tradus și, prin urmare, complexitatea traducerii acestuia constă în mai multe puncte.

În primul rând, este un text poetic care necesită păstrarea atât a formei, cât și a conținutului. În al doilea rând, o șaradă este un tip special de ghicitoare atunci când un cuvânt este împărțit în mai multe părți, fiecare dintre acestea fiind și un cuvânt separat. Textul șaradei constă din mai multe ghicitori (una pentru fiecare componentă a cuvântului), precum și un scurt comentariu asupra cuvântului criptat în ansamblu. Dificultatea constă în găsirea unui cuvânt în limba țintă care poate fi împărțit în mai multe părți care sunt cuvinte separate. În al treilea rând, textul șaradei este urmat de încercări de a-l ghici, iar aceste presupuneri ar trebui transmise deja pe baza textului tradus al șaradei.

Cuvântul criptat în această șaradă este curte, care înseamnă „curte”. Cuvântul are două silabe, care, luate separat, reprezintă două cuvinte independente: curte, în acest context însemnând „curte cu domnitorul”, și navă „navă”.

A duce dorul.

ŞARADĂ.

Primul meu arată bogăția și fastul regilor,

Domni ai pământului! Luxul și ușurința lor.

O altă perspectivă asupra omului aduce secundul meu,

Iată-l acolo, monarhul mărilor!

Dar, ah! Uniți, ce revers avem!

Cu puterea și libertatea lăudate ale omului, toate sunt zburate;

Domn al pământului și al mării, el îndoaie un sclav,

Și femeie, femeie drăguță domnește singură.

Cuvântul tău gata vă va oferi în curând,

Fie ca aprobarea ei să răspundă în acel ochi moale! [Austen 2009: 70]

Traducătorul înlocuiește cuvântul criptat cu recunoașterea cuvântului relativ similar, îl împarte în părți cu și cunoaștere, iar în traducerea ulterioară pleacă de la aceste cuvinte.

A rata...

ȘARADA

Prima mea silabă este aproape sau aproape,

Ca o grădină lângă o casă, unde tufișurile se împletesc.

A doua mea este puterea minții,

cheia misterului lumii, adevărul însuși!

Dar de îndată ce sunt conectate împreună,

un fir se va întinde de la inimă la inimă.

Mintea ta rapidă va găsi răspunsul imediat,

El va străluci în strălucirea acelor ochi languri! [Austin 2011: 65]

(traducere în versuri de R. Sef)

Astfel, traducătorul este obligat să înlocuiască textul original, mai degrabă decât să-l traducă literal, pentru a păstra integritatea textului romanului.

În plus, după ce s-a ocupat de traducerea șaradei în sine, este necesar să o „reducem” cu următorul text. Fata citește șarada și încearcă să ghicească cuvântul criptat în ea. Aparent, nu se pricepe foarte bine la șarade, deoarece încearcă să găsească sinonime pentru silabe fără a încerca să le conecteze și să obțină cuvântul criptat.

În primul catren al originalului, există expresia pompa regilor, iar fata îngustă la minte întreabă: „Este împărăție?” În traducere, în primul catren este scris despre grădina de lângă casă și vedem un înlocuitor adecvat: „Nu este aceasta o alee?”

Ghicitoarea celei de-a doua silabe din original vorbește despre domnitorul mărilor (monarhul mărilor), iar fata spune deplasat: „Poate fi Neptun? Sau un trident? Sau o sirenă? Sau un rechin? Oh nu! Rechinul este singura silabă” [Austen 2009: 71]. Traducatorul își păstrează presupunerile absurde, dar le raportează totuși la prima silabă: „Sau liliac, poate? Sau un gard? Sau gazon? Sau un parc? Deși nu, parcul are o singură silabă” [Austin 2011: 66].

În această situație, aceste propoziții, aparent nu au nimic în comun între ele, sunt echivalente, întrucât scopul traducerii nu este de a transmite cuvântul cu cuvânt inițial, ci de a păstra integritatea stilistică și comunicativă a textului. Drept urmare, metoda de înlocuire se dovedește a fi adecvată și justificată: cititorului i se prezintă o șaradă cu drepturi depline în formă poetică, iar povestea merge în direcția corectă atunci când fata ghicește cuvântul „mărturisire”.